Vouchere de vacanță pentru bugetari, abia din 2018!

Instituțiile publice centrale, locale și companiile de stat pot acorda vouchere de vacanță în 2017, dacă le vor avea cuprinse în buget la rectificarea din septembrie, iar cine nu poate cuprinde în bugete sumele necesare pentru aceste tichete, automat le vor acorda în 2018, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Mircea Dobre, ministrul Turismului.

„Cei care vor avea buget să acorde în acest an aceste vouchere de vacanță, foarte bine. Cine nu, în bugetul pe 2018, trebuie să le prindă în buget automat. Noi am spus că în perioada 1 iulie 2017 — 30 noiembrie 2018, vom acorda acest vouchere de 1.450 de lei. Sunt unele instituții publice centrale, locale sau companii de stat care le vor oferi și le vor acorda în acest an și sunt alte instituții centrale, locale și companii de stat care le vor acorda la anul. Nu înțeleg care este supărarea, până la urmă. Aceste vouchere se vor acorda. E adevărat că nu se pot acorda toate o dată, de către toate instituțiile în același timp. Fiecare are prioritățile lui… Deci, după rectificarea din luna septembrie, voucherele de vacanță pot fi acordate angajaților. Aici vorbim despre turism, în general, nu de sezonalitate, doar de turism de vară, doar de iarnă, de toamnă sau de doar de primăvară”, a subliniat Dobre.

Referitor la afirmațiile președintelui Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, potrivit cărora voucherul de vacanță „este o poveste pe care trebuie să o uităm”, ministrul Turismului a afirmat că lucrurile sunt opuse, în sensul că Guvernul se ține de cuvânt și acordă acest tichete, inclusiv pe baza normelor metodologice de aplicare existente la ora actuală.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.