Cioloș îl ironizează pe Dragnea

Fostul premier Dacian Cioloș este de părere ca actualul prin ministru ar trebui să se prezinte în fața Parlamentului pentru a da explicații în legătură cu plafonarea indemnizațiilor pentru mame, așa cum a procedat și el anul trecut, la solicitarea președintelui PSD Liviu Dragnea.

„Din ciclul dacă doriți să revedeți: unii lideri politici au o capacitate de anticipare surprinzătoare! Iată ce scria domnul Dragnea într-o scrisoare deschisă în 8 Septembrie 2016. Folosind aceeași măsură a PSD este, evident, momentul ca actualul Premier să fie chemat în Parlament, să explice ce are de gând cu pensiile, cu indemnizațiile pentru creșterea copilului, cu taxele, cu bugetul țării în general”, scrie, joi, Cioloș într-o postare pe Facebook la care atașează scrisoarea transmisă de Liviu Dragnea din septembrie anul trecut.

De asemenea Dacian Cioloș mai solicită coaliției de guvernare să explice alegătorilor de ce a trecut prin Parlament „lucruri neaplicabile”.

„Să explice de ce coaliția PSD-ALDE a mințit fără scrupule oamenii anul trecut, când au promis și au trecut prin Parlament lucruri care erau evident neaplicabile. Este în primul rând o datorie față de cei care i-au votat”, notează fostul prim ministru.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a trimis, în septembrie anul trecut, o scrisoare deschisă premierului de atunci, Dacian Cioloș, în care îi solicita acestuia o poziție oficială a Guvernului referitoare la măsuri „care îi îngrijorează pe cetățeni”, între care plafonarea indemnizațiilor pentru creșterea copilului, majorarea taxelor pentru cei cu activități independente prin schimbarea Codului fiscal.

De asemenea, liderul social-democraților îi solicita prim-ministrului să prezinte „de urgență în fața Camerelor reunite ale Parlamentului un raport privind situația economică reală a țării”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.