Ministrul Muncii îi avertizează pe primari!

Lia Olguţa Vasilescu a declarat că acei primari care au crescut prea mult salariile angajaţilor o să constate că anul viitor nu vor mai avea bani pentru a plătii aceste salarii, lucru ce va duce la concedieri în rândul celor care lucrează în primării.

După aplicarea legii salarizării, veniturile angajaţiilor din primării şi consilii locale aproape că s-au triplat.

De altfel, potrivit presei locale, unii edili au recurs deja la măsuri extreme – au recurs la concedieri pentru acordarea de lefuri mai mari pentru restul angajaților.

„Ei or să înțeleagă acum că toată răspunderea e la autoritățile locale. Cei care au mărit foarte mult vor constata anul viitor că își permit sau nu să plătească salarii bune. Dacă nu, va trebui să facă restructurări sau să scadă salariile. Până acum, toată lumea din administrația locală spunea că e nedrept. Este oricum o formă mult mai corectă decât când veniturile treceau peste primar. Noi am plafonat la un nivel care să poată fi și pentru bugetul statului susținut”, a spus Olguţa Vasilescu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.