Sesiune extraordinară pe indemnizații și pensii speciale

Camera Deputaţilor şi Senatul vor fi convocate în sesiune extraordinară, începând de marţi, pentru a fi introduse pe ordinea de zi OUG-urile adoptate vineri, privind pensiile speciale, indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi salariile poliţiştilor.

Anunţul a fost făcut de preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la finalul şedinţei de coaliţie.

Camera Deputaţilor va fi convocată în şedinţă marţi, de la ora 11.00, odată cu Biroul Permanent. Senatul va fi convocat la ora 14.00, când este programată şedinţa BP.

Sesiunea extraordinară este necesară pentru ca OUG-urile adoptate viner de Guvern să poată intra în vigoare, ele depinzând de depunerea lor în Parlament.

Prima încercare de convocare a acestei sesiuni a avut loc săptămâna trecută, însă ea a fost amânată, fără a fi oferite explicaţii, arată News.ro.

Guvernul a adoptat, vineri, o OUG prin care se plafonează pensiile speciale, care nu mai pot depăşi valoarea salariilor aflate în plată în baza cărora s-a calculat pensia, şi o OUG privind plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei, precum şi o OUG prin care au fost mărite salariile poliţiştilor cu 10% şi cu 15% salariile personalului civil din instituţiile de siguranţă naţională.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.