Persoanele cu handicap primesc o lovitură dură!
Un proiect de ordonanță al Guvernului riscă să lase fară loc de muncă 2.000 de persoane cu dizabilități. ONG-urile nu vor mai avea cui să vândă produsele sau serviciile din unitățile în care lucrează persoanele cu handicap. Rămase fără serviciu, acestea vor deveni o povară pentru societate și familie.
Companiile cu peste 50 de salariaţi, care refuză să angajeze persoane cu dizabilităţi, trebuie să plătească o sumă către bugetul de stat sau să cumpere produse ori servicii de la unităţile protejate autorizate.
Firmele nu ar mai trebui să achiziţioneze de la ONG-uri, ci doar să plătească mai mult la bugetul de stat. Fundaţia „Pentru Voi”, din Timişoara, are o unitate protejată în care lucrează, supravegheate de pedagogi sociali, 30 de persoane cu dizabilităţi. Se asigură astfel salariile angajaţilor, dar se sprijină, parţial, şi serviciile sociale oferite pentru 200 de beneficiari.
Ghizela Ghereben a ajuns la Fundaţia “Pentru Voi” în 1999. Nu a rămas doar benefciar, ci a fost şi angajată. Lucrează cu program de 8 ore, la bucătărie, dar şi în unitatea protejată.
Fundaţia “Pentru voi” a încercat să angajeze pe piaţa muncii persoane cu dizabilităţi intelectuale. A reuşit, însă, în puţine cazuri. Recent, două beneficiare prospăt angajate şi-au pierdut contractul de muncă din cauză că erau prea lente.
Mai multe ONG-uri au înaintat Guvernului propunerea de a rămâne măcar cele 28 de unităţi protejate din ţară care îşi plătesc salariile angajaţilor, sprijină şi serviciile sociale pe care le oferă.