Avantajele yoga pentru femeile de vârsta a treia!

Femeile cu vârste înaintate care obișnuiesc să practice yoga ar putea prezenta o „grosime” mai mare în anumite zone ale creierului cu rol în memorare și atenție, sugerează un studiu restrâns realizat recent în Brazilia, citat de UPI.

Oamenii de știință au descoperit că în comparație cu alte femei sănătoase și active de vârsta lor, practicantele yoga incluse în cercetare aveau o grosime mai mare a cortexului cerebral prefrontal. Acest lucru ar putea fi de bun augur, după cum au subliniat cercetătorii, deoarece degenerarea cognitivă cauzată de înaintarea în vârstă este asociată cu un volum mai mic al ariilor corticale din creier asociate cu sarcinile ce necesită atenție și slăbirea memoriei.

Însă, nu este clar ce concluzii pot fi trase în urma descoperirilor acestui studiu — bazate pe scanări ale creierelor a mai puțin de 50 de femei, analize realizate doar o singură dată — rezultatele nereușind să dovedească faptul că yoga a fost răspunzătoare de modificarea structurii cerebrale a vreunei persoane, după cum a recunoscut Elisa Kozasa, cercetător principal la Hospital Israelita Albert Einstein din Sao Paulo, Brazilia. Diferențele din creierele participantelor la studiu ar fi putut exista înainte ca ele să înceapă practicarea yoga, a explicat Kozasa, care a participat la lucrare, informează Agerpres.

Totuși, concluziile acestei cercetări vin în completarea unui număr mai mare de dovezi potrivit cărora yoga ar influența funcțiile creierului, a arătat doctor Helen Lavretsky, profesor de psihiatrie la Facultatea de Medicină a Universității Los Angeles din California, Statele Unite, care nu a fost implicată în studiu. „Aceasta contribuie la dovada că practica yoga are efecte neuroplastice asupra creierului, ce se pot traduce în alte beneficii asupra sănătății — precum îmbunătățirea stării de spirit și a cogniției”, a adăugat ea.

Neuroplasticitatea se referă la capacitatea creierului de a se îmbunătăți și de a forma noi conexiuni între neuroni pe parcursul vieții.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.