Putin reduce cheltuielile pentru apărare în 2018
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri reducerea bugetului apărării în anul 2018, dar susține că această diminuare nu va afecta planurile de reînzestrare a forțelor armate și marinei cu echipamente noi, relatează portalul newsru.com.
Putin a făcut o declarație în acest sens la o întrevedere la reședința sa din afara Moscovei, Novo-Ogariovo, cu Vladimir Vasiliev, președintele grupului parlamentar al Rusiei Unite din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus). Stenograma acestei discuții a fost publicată pe site-ul Kremlinului.
„În sesiunea de toamnă va trebui să lucrăm la Legea bugetului. Ne așteaptă multă muncă și vom discuta în mai multe rânduri despre toate aceste” reduceri, a spus Vladimir Putin.
În acest context, președintele rus a subliniat că „economii semnificative urmează să se facă în bugetul pe anul viitor” prin reducerea „unor articole din bugetul pentru apărare”.
„Acest lucru nu va afecta însă planurile noastre de reechipare a armatei și marinei „, a spus președintele rus, adăugând că „toate comenzile angajate de stat pentru înzestrarea armatei vor fi executate”. Urmează să fie elaborat un nou plan de înzestrare a armatei, a adăugat șeful statului rus.
Potrivit presei ruse, mai mulți bani vor fi alocați pentru dezvoltarea economică, sfera socială, sănătate, creșterea salariilor în special în sectorul public. Putin a dispus guvernului încă din luna mai indexarea salariilor pentru anumite categorii de bugetari.
Autoritățile ruse și-au planificat să reducă cheltuielile din domeniul apărării de la 4,7% din PIB în 2016 la 2,9% din PIB în 2019, potrivit News Rambler Service.
În timpul conferinței de presă anuale, Putin a declarat că „vom intra în această nișă de 2,8% și ne vom menține la acest nivel în următorii ani”.
Rusia cheltuiește „prea mult” pe apărare și aceste costuri vor fi reduse în următorii ani, a recunoscut recent președintele Putin, într-un film documentar realizat de cunoscutul regizor Oliver Stone, prezentat la începutul lunii iunie de rețeaua americană Showtime. „Vom reveni treptat la 2,7-2,8% din PIB în următorii trei ani”, a indicat Putin.
În 2016, ziarul economic Vedomosti a relatat despre o propunere a Ministerului de Finanțe de a reduce cheltuielile de apărare cu 6% în următorii trei ani.
Ales în funcție pentru prima oară în urmă cu 17 ani, Vladimir Putin (64 de ani) nu a anunțat încă dacă va candida pentru un nou mandat de șase ani în alegerile prezidențiale din martie viitor.
Putin a efectuat două mandate prezidențiale consecutive de patru ani, între 2000 și 2008, după care a devenit prim-ministru până în 2012, iar apoi din nou președinte. Ulterior, Constituția rusă a fost amendată pentru a permite șefului statului să dețină mandate de șase ani.