Halep, calificată în sferturi la Cincinnati

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.536.154 dolari, după 6-4, 6-3 cu letona Anastasija Sevastova.

Halep (25 ani), a doua favorită a competiției, a obținut victoria într-o oră și 18 minute, deși nu a făcut cel mai bun joc al său.

Simona Halep are acum 5-3 în meciurile directe cu Sevastova (27 ani, 16 WTA), pe care a învins-o în ultimele patru confruntări. Precedentele trei au fost anul trecut în finală la București, cu 6-0, 6-0, anul acesta la Stuttgart, cu 6-3, 6-1, în sferturi, și în semifinale la Madrid, cu 6-2, 6-3.

Românca și-a asigurat un cec de 60.105 dolari și 190 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Johanna Konta (Marea Britanie) și Dominika Cibulkova (Slovacia).

Halep a pierdut finala la Cincinnati în 2015, în fața Serenei Williams, iar anul trecut s-a oprit în semifinale, învinsă de Angelique Kerber.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.