Atentatele din Spania suspendă campania din Germania
Campania electorală pentru alegerile legislative din Germania a fost suspendată vineri și sâmbătă în semn de omagiu față de victimele celor două atentate de joi din Spania, a anunțat vineri dimineață cancelarul Angela Merkel și principalul său adversar Martin Schulz, relatează AFP și DPA.
În aceste „ore de tristețe”, liderii principalelor partide au convenit să „renunțe la muzica zgomotoasă” din timpul mitingurilor electorale și să „păstreze minute de reculegere”, a declarat presei Angela Merkel, care va candida pentru un al patrulea mandat la 24 septembrie.
Cu toate acestea, nu se pune problema suspendării campaniei, o „sărbătoare a democrației și, prin urmare, și o sărbătoare a libertății noastre”, pe care „teroriștii nu o înțeleg”, a subliniat ea, informează Agerpres.
„Terorismul nu trebuie să ne învingă niciodată”, nici să ne „îndepărteze de modul nostru de viață”, a lansat cancelarul german.
Campania „va fi redusă”, a declarat în cursul dimineții rivalul său social-democrat, Martin Schulz, exprimând alături de cancelar o „voință comună de a nu lăsa loc pentru teroare”.
Ministrul de interne german Thomas de Maiziere a dispus coborârea în bernă a drapelelor de pe clădirile oficiale, a indicat purtătorul său de cuvânt.
Partidul dreptei populiste Alternativa pentru Germania (AfD) a calificat vineri atentatele din Catalonia, soldate cu 14 morți și 100 de răniți, produsul „deschiderii frontierelor și al politicii laxe de imigrare”, tema sa preferată de campanie.
„Cultura de primire (Willkommenskultur) naivă ne compromite securitatea, ucide ființe umane și pune sub semnul întrebării pacea noastră”, a declarat unul din liderii partidului, Alice Weidel.
După ce un camion a intrat în plină viteză într-o mulțime de oameni la un târg de Crăciun din centrul Berlinului la 19 decembrie 2016, făcând 12 morți, AfD a calificat aceste victime drept „morții lui Merkel”, amintind de decizia acesteia de a primi în toamna anului 2015 aproximativ 1 milion de migranți provenind în principal din Siria și Irak.