Premierul Tudose așteaptă răspunsul CSM

Proiectul de modificare a legilor justiției nu a fost depus oficial la guvern, a afirmat marți premierul Mihai Tudose, precizând că la adoptarea acestui act normativ va ține cont atât de avizul CSM, cât și de poziția protestatarilor din piața Victoriei.

„Domnul Toader a sintetizat într-un proiect, într-o schiță de proiect ceea ce a înțeles domnia sa din discuțiile cu ceilalți sau a preluat mot-a-mot anumite sugestii ale unor actori din domeniul justiției. A ieșit cu ele pe piață, a provocat dezbatere. Va trimite acel proiect la CSM, să vedem cu ce vine. Încă la guvern oficial nu a venit. Când va veni, eu vă asigur că voi ține cont atât de avizul CSM, cât și de poziția tuturor celor din piață și când vorbesc din piață, vorbesc chiar și din piața din fața clădirii guvernului, dar și din această ‘piață’ a lumii justiției”, a declarat Tudose, România TV.

Referitor la criticile aduse propunerilor prezentate de ministrul Tudorel Toader cu privire la modificarea legilor justiției, șefului Executivului a spus: „Critica este factor de progres, dacă este făcută cu argumente”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.