Daum nu demisonează după înfrângerea cu Muntenegru
Cristoph Daum a declarat după înfrângerea din meciul cu Muntenegru, care a consfinţit ratarea calificării României la CM 2018, că nu poate vorbi „la cald” despre demisie şi a subliniat că naţionala României are nevoie de o perioadă de reconstrucţie, care a şi fost, de altfel, începută în aceste preliminarii. Selecţionerul german al României a arătat că are un contract care se încheie imediat după preiminariile CM 2018, în cazul ratării calificării, dar nu a exclus nici posibilitatea de a continua.
Cristoph Daum s-a declarat dezamăgit de ratarea calificării şi a subliniat că naţionala României are nevoie de reconstrucţie şi că a prezentat deja conducerii FRF un plan în acest sens. Dacă acesta va fi pus în aplicare cu sau fără el, încă nu se ştie. Cert este că întrebat despre o eventuală demisie, Daum a spus că nu poate da un răspuns la cald, sub imperiul emoţiilor.
„Trebuie să construim o echipă nouă. Am văzut câteva faze bune de-a lungul meciului. Dar până se vor adapta jucătorii la un nivel înalt va mai dura. Nu depinde de mine dacă noua echipă se va construi cu mine sau fără mine. Am un contract care spune că dacă nu ne calificăm se termină după ceste preliminarii. Nu eu trebuie să decid viitorul, mă voi gândi, voi vorbi cu preşedintele FRF şi vom lua o decizie care să fie în interesul naţonalei României. Am învăţat multe despre România despre fotbalul românesc, am venit cu propuneri pentru ce trebuie făcut, dar este un proces lung. Împărtăşesc şi eu dezamăgirea românilor, toată lumea ştie de când nu a mai fost România la un Campionat Mondial. Sunt supărat că nu am putut să ofer o calificare. Nimeni nu e vinovat pentru ratarea calificării, trebuie să învăţăm din acest eşec şi să devenim mai buni, nu să distrugem pe cineva”, a spus Cristoph Daum, la TVR.
Întrebat dacă este posibil să accepte o eventulă ofertă a FRF de a continua la cârma naţionalei, Daum a răspuns: „Trebuie să discutăm dacă va veni o ofertă de continua până în 2020. Am fost atacat din multe părţi, dar pe de altă parte este o plăcere să lucrez pentru România. Vom discuta şi vom lua o decizie împreună. Acum sunt puţin dezamăgit de multe lucruri şi trebuie să mă calmez şi să îmi limpezesc mintea. De 8-9 luni am tot auzit întrebarea dacă voi demisiona, nu am un răspuns chiar acum. Nu se pot lua decizii la cald”.