Vouchere pentru biciclete, scoase la vânzare

Cupoanele pentru cumpărarea de biciclete date de Primărie, în valoare de 500 de lei, se găsesc de vânzare pe Olx.

Site-ul de anunţuri a publicat deja oferte de vânzare a voucherelor primite gratis de la Primăria Capitalei. Un astfel de voucher, în valoare de 500 de lei, se vinde cu 450 de lei sau chiar şi mai ieftin, 350 de lei.

Trebuie menţionat că cel care îl vinde obţine profit de 100%, pentru că a primit gratis voucherul de la primărie, doar pe baza unei cereri.

Primăria Capitalei a distribuit gratuit 5.000 de vouchere pentru biciclete, în valoare de 500 de lei fiecare. Pe lista de doritori s-au înscris însă peste 20.000 de doritori, ceea ce a determinat primăria să încerce să suplimenteze numărul voucherelor cu încă 25.000. Iniţial, Consiliul General a respins propunerea, dar primarul Capitalei a reintrodus proiectul pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.