Maria Grapini, la Festivalul Doinelor: “Îmi iubesc țara, portul, cultura, doina!“
Ediția a VI-a a Festivalului Doinelor, de la Orțișoara, a intrat în tradiția locului și a județului, pentru că există păstrători ambițioși și dedicați ai celor mai sfinte lucruri pe care le are poporul român. Duminică, în zi de sărbătoare, la Orțișoara, s-a doinit și cântat, de-a răsunat așezarea! Români din Timișoara și Serbia, celebrele Bunicuțe de la Uzdin, Ansamblul Casei Armatei din Timișoara, fanfară, soliști ai cântului popular, doinitori din frunză, cu toții s-au întâlnit, sub cupola a două asociații sufletiste, Asociația Culturală Constantin Brâncuși și Casa Doinelor, pentru Măria Sa, Doina!
Oaspetele special al evenimentului a fost europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, personalitate dedicată promovării românismului, inițiatoarea Legii costumului popular românesc, iubitoare de tradiții. Îmbrăcată în ie, în aplauzele celor prezenți, Grapini a vorbit despre doină și frumos.
“Îmi iubesc țara, portul, cultura, doina! Port, frecvent, ie, în Parlamentul European, vorbesc despre România și despre părțile ei frumoase, despre moștenirea noastră culturală și despre oamenii speciali pe care îi avem! Sunt un copil crescut la țară, deci am crescut cu muzica noastră tradițională, cu doina evident și, ori de câte ori o aud, am impresia că e sărbătoare!“, a spus umanista Maria Grapini, pe scena Festivalului Doinelor de la Orțișoara.
Europarlamentarul PPU-sl a mai anunțat că-și donează un salariu, pentru ca, anul viitor, de Centenarul Marii Uniri, asociațiile culturale organizatoare să gândească un proiect amplu pentru Orțișoara, un eveniment major, care să marcheze 100 de ani de Românie unită!