Veniturile repartizate artiștilor, în creștere
Directorul Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor și Interpreților (CREDIDAM), Ștefan Gheorghiu, a declarat marți că instituția pe care o conduce a plătit, în cei 21 de ani de activitate, artiștilor peste 64 milioane de euro și către bugetul de stat aproape 26 de milioane de euro.
„Anul 2016, la care ne raportăm, ne arată o creștere constantă a veniturilor repartizate artiștilor. Iată avem o sumă de peste 64 de milioane de euro repartizați artiștilor de la începutul activității noastre, vorbim aici de anul de referință 2000, și la bugetul statului aproape 26 de milioane de euro. (…) Și repartiția din iulie 2017 ne înscrie în acest trend crescător”, a afirmat Gheorghiu.
CREDIDAM, care are aproximativ 14.000 de membri, are 37 de acorduri bilaterale cu instituțiile similare din toate țările europene, dar și din Turcia, SUA, Canada, Cipru.