Festivalul Strada de C’arte, la debut
Concerte de jazz și blues, filme, spectacole de pantomimă, sesiuni de lectură și poezie vor fi aduse în atenția publicului la Festivalul Strada de C’arte, eveniment organizat în aer liber în perioada 20 – 24 septembrie în Capitală de Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, în parteneriat cu Fundația Universitară „Carol I”.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres., această inedită cameră urbană culturală include cărți, pictură, desen, concerte de jazz și blues, filme, muzică clasică, spectacole de pantomimă, spații de relaxare, sesiuni de lectură și poezie, dezbateri, expoziții unice de artă, la care participarea este gratuită.
„Ediția a VI-a a festivalului oferă vizitatorilor o atmosferă seducătoare generată de spectacolul culturii prin cele 7 proiecții de film (documentar și artistic), șase evenimente de carte, cinci concerte, patru expoziții, trei dezbateri, două spectacole de teatru și un parteneriat educațional, toate acestea oferite împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române într-un maraton regal al toamnei”, afirmă Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, inițiatoarea festivalului.
Festivalul se adresează tuturor vârstelor, micuții având parte de multe evenimente dedicate, pe Strada Copiilor, organizată în parteneriat cu Institutul de Management și Dezvoltare Durabilă.