Iohannis și-a contramandat vizita în Ucraina
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că și-a contramandat vizita în Ucraina, ca urmare a adoptării legii educației.
Șeful statului a anunțat, joi, că și-a contramandat vizita pe care urma să o efectueze în luna octombrie în Ucraina, ca urmare a adoptării legii educației, considerând că acest act normativ contravine bunelor intenții reciproce și limitează drastic accesul minorităților la educația în limba maternă, scrie Agerpres.
„În consecință, când am aflat de această lege, am contramandat vizita mea în Ucraina și am contramandat și primirea președintelui Parlamentului, care se anunțase pentru sfârșitul lunii septembrie la mine, dând astfel semnale diplomatice extrem de puternice”, a declarat Iohannis.