Coreea de Nord, un nou test nuclear

Un seism cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter, posibil cauzat de o „explozie”, a fost înregistrat sâmbătă în Coreea de Nord, a anunţat Serviciul de seismologie chinez (CENC). 

Epicentrul acestui seism este practic acelaşi cu cel al seismului care a fost semnalat pe 3 septembrie, informează Agerpres.

Acel cutremur de pământ a fost provocat de un test nuclear nord-coreean, potrivit agenţiei oficiale chineze Xinhua.

Între timp, reprezentanţii agenţiei meteorologice sud-coreene au precizat că seismul a avut loc în regiunea Kilju din provincia Nord Hamgyong, unde este situat şi poligonul nuclear Punnggyeru, potrivit news.ro

Seulul a precizat că analizează în continuare natura seismului, dar ar putea să fie vorba de un cutremur natural, întrucât instrumentele nu au detectat unde seismice specifice cutremurelor produse în mod artificial în Coreea de Nord.

Însă, experţii chinezi sunt de altă părere, precizând că epicentrul este situat în aproape acelaşi loc ca şi în cazul seismului produs pe 3 septebrie, în timpul celui mai puternic test nuclear al regimului de la Phenian.

Ministrul de Externe de la Phenian, Ri Yong Ho, a avertizat joi că Kim Jong-un ar putea să ia în considerare testarea unei bombe cu hidrogen în Pacific, după ce preşedintele Trump a ameninţat că va lansa un război termonuclear şi va distruge complet Coreea de Nord.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.