Șova, trei ani de închisoare
Decizia de condamnare a fost dată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul CET Govora. Acuzația: trafic de influență. Hotărârea poate fi contestată la completul de 5 judecători de la Curtea Supremă. Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 100.000 de euro de la Dan Şova şi menţinerea sechestrului asigurător pe bunurile sale.
În acelaşi dosar, fostul director al CET Govora Mihai Bălan a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, cu un termen de supraveghere de 4 ani, potrivit Agerpres. El va trebui să frecventeze un program de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În plus, va presta muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, la o entitate stabilită de Serviciul de Probaţiune Vâlcea.
Instanţa a admis acţiunea civilă exercitată de CET Govora, prin administrator judiciar Euro Insol SPRL, şi l-a obligat pe Mihai Bălan la plata sumei de 1.301.410 lei.
Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la un denunţător, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.
Anchetatorii mai susţin că Mihai Bălan a produs un prejudiciu în dauna CET Govora SA de peste 1,3 milioane lei (suma totală decontată cu o frecvenţă lunară, în baza celor două contracte), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite, în acelaşi cuantum, de către firma de avocatură.
DNA precizează că, în perioada decembrie 2011 – decembrie 2012, societatea de avocaţi a emis lunar către CET Govora facturi pentru activităţile de asistenţă juridică prestate. În aceeaşi perioadă, senatorul a încasat de la societatea de avocaţi suma totală de 60.000 de euro.
În cea de a doua perioadă contractuală, Dan Şova a încasat un comision în valoare totală de 40.000 euro, indică procurorii. DNA menţionează că cea mai mare parte a banilor primiţi de Şova au fost orientaţi, în mod direct, către stingerea unei datorii provenite din cumpărarea de la fostul deputat Cristian Rizea a unui imobil situat în Bucureşti.