CE închide ușa în nas separatiștilor catalani

Comisia Europeană a respins joi cererea de mediere între autoritățile de la Madrid și separatiștii catalani, aceștia din urmă acuzând în aceeași zi Uniunea Europeană că refuză să recunoască sprijinul pe care-l oferă guvernului central spaniol și că aprobă tacit ‘acțiunile represive’ ale acestuia, relatează agențiile AFP și EFE.

‘Respectăm ordinea juridică și constituțională a Spaniei’, a declarat în conferința de presă zilnică Alexander Winternstein, purtător de cuvânt al executivului comunitar. El a reiterat că aceasta este ‘poziția oficială’ a Comisiei — exprimată de altfel constant în ultimele săptămâni — și a refuzat să intre într-o ‘analiză speculativă’ despre o mediere a executivului comunitar cerută anterior de primarul Barcelonei, Ada Colau.

Tot joi, un înalt responsabil catalan a acuzat Uniunea Europeană că aprobă tacit atitudinea intransigentă a guvernului de la Madrid, care a interzis referendumul de independență a Cataloniei și a luat măsuri severe, precum arestarea unor oficiali sau confiscarea buletinelor de vot.

‘Ceea ce se întâmplă în Spania este o gravă atingere adusă structurilor democratice’, a susținut la Bruxelles în timpul unei conferințe de presă Raul Romeva, responsabil pentru relațiile externe în guvernul regional catalan. ‘Să nu ridici vocea, să nu ceri un dialog politic, cum pare că s-a întâmplat până în prezent, nu înseamnă neutralitate. Aceasta este percepută de Statul spaniol drept o aprobare a acțiunilor represive’, a completat oficialul catalan.

‘Perchezițiile în (sediile) mass-media, acțiunile penale angajate împotriva a peste 800 de primari, hărțuirea jurnaliștilor și a organizațiilor civice, precum și a unor oameni simpli, toate acestea au provocat un șoc fără precedent’, a mai spus Raul Romeva.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.