Două persoane, înjunghiate lângă gara din Marsilia

Două persoane au fost înjunghiate mortal, duminică la prânz, în apropierea Gării Saint Charles din Marsilia, potrivit Le Monde. Agresorul a fost ulterior împuşcat mortal de forțele de ordine franceze. Secția antiteroristă a Parchetului din Paris a deschis o anchetă în legătură cu atacul produs duminică în gara principală din Marsilia.

Incidentul a provocat panică în Marsilia. Oamenii au fost evacuaţi de urgenţă, de teamă că agresorul ar putea avea şi alţi complici.

Conform ministrului de interne Gérard Collomb, victimele agresorului sunt două femei. Circulaţia trenurilor a fost oprită, iar oamenii au fost rugaţi să evite zona.

Secția antiteroristă a Parchetului din Paris a deschis o anchetă în legătură cu atacul produs duminică în gara principală din Marsilia, unde un bărbat a înjunghiat mortal două persoane înainte de a fi doborât de forțele de ordine. Ancheta a fost deschisă pentru ‘asasinate în relație cu o acțiune teroristă’ și ‘tentativă de asasinat asupra unei persoane depozitare a autorității publice’, a comunicat Parchetul, citat de Agerpres.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.