Vălul islamic, interzis în Austria
Austria s-a adăugat pe lista țărilor în care este interzis vălul islamic integral. Măsura abia intrată în vigoare face parte din așa-numita „lege a integrării” votată de parlamentul austriac.
De acum, femeile care vor fi oprite de poliție și dacă vor refuza să își dea jos valul vor fi sancționate cu o amendă de 150 de euro.
Franța a fost, în 2011, primul stat european care a interzis purtarea vălului islamic în spatii publice.
Belgia, Bulgaria și cantonul elvețian Ticino au adoptat ulterior măsuri similare, în timp ce Olanda a interzis vălul în clădirile publice.
Germania a optat și ea pentru o interdicție limitată, care se aplica doar funcționarilor publici și militarilor în timpul serviciului.