Iordache, președinte al unei comisii speciale

Social-democratul Florin Iordache a fost ales, marți, președinte al Comisiei parlamentare speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

Membrii comisiei și-au votat conducerea, din aceasta urmând să facă parte, pe lângă președinte, și Marton Arpad (UDMR), Ioan Cupșa (PNL) — vicepreședinți și Steluța Cătăniciu (ALDE) — secretar. USR urmează să-și desemneze un vicepreședinte al acestui for.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a aprobat săptămâna trecută înființarea Comisiei speciale pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției.

Din această comisie fac parte 23 de parlamentari, între care Eugen Nicolicea, Florin Iordache, Adrian Țuțuianu, Robert Cazanciuc de la PSD, Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu de la PNL, Marton Arpad de la UDMR și Dorin Bădulescu de la PMP.

Obiectivele comisiei sunt „înglobarea în cuprinsul Codului de procedură penală a modificărilor adoptate prin Legea 253/2013 de punere în aplicare a Codului de procedură penală, modificarea textelor în raport cu deciziile Curții Constituționale, emise începând cu 2014, și prin care s-au admis excepții de neconstituționalitate pentru articolele din Codul de procedură penală, punerea în acord a deciziilor pronunțate de CCR prin care s-au declarat neconstituționale texte din Codul penal, punerea în acord a rapoartelor GRECO cu prevederile Codului penal și Codului de procedură penală”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.