Șeful poliției catalane, anchetat pentru rebeliune

Justiția spaniolă i-a „convocat în vederea punerii sub acuzare” pe șeful poliției catalane, precum și pe una dintre subalternele sale și pe doi lideri ai unor asociații separatiste în cadrul unei „anchete pentru rebeliune”, a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al tribunalului.

Ancheta vizează fapte produse la 20 septembrie, când arestarea a 14 înalți responsabili ai executivului separatist catalan a condus la importante manifestații împotriva Gărzii Civile la Barcelona.

În total, patru persoane sunt urmărite penal: Josep Luis Trapero, șeful Mossos Esquadra, o altă responsabilă a poliției regionale, Teresa Laplana, precum și Jordi Sanchez și Jordi Cuixart, președinți ai două asociații separatiste — Asociația Națională Catalană (ANC) și Omnium.

Convocarea este legată de „reuniuni și manifestații organizate pentru a împiedica, prin forță, acțiunea autorităților și a agenților săi în exercitarea atribuțiilor lor”, a precizat purtătorul de cuvânt al Audienței Naționale, tribunalul însărcinat cu dosare complexe.

La 20 septembrie, anunțul acestor arestări a provocat o manifestație la care s-au adunat mai multe mii de militanți pentru independență, încurajați de ANC și Omnium, în fața sediului Ministerului Economiei din cadrul executivului catalan din Barcelona, unde aveau loc percheziții

Membrii Gărzii Civile nu au putut părăsi clădirea până în zorii zilei, iar manifestanții le-au atacat mașinile.

Mossos Esquadra a fost acuzată că nu a intervenit suficient de repede pentru a ajuta Garda Civilă, precum și pentru că nu a împiedicat deschiderea birourilor de vot în cadrul referendumului pentru autodeterminare interzis duminică, în contextul în care justiția le ordonase acest lucru.

Anunțul acestor convocări survine la o zi după un discurs al regelui Spaniei, care a declarat că este „responsabilitatea puterilor legitime ale statului de a asigura ordinea constituțională”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.