Trump s-a săturat de negocieri cu Phenianul

Preşedintele american, Donald Trump, a scris sâmbătă, pe Twitter, că 25 de ani de negocieri cu Coreea de Nord au eşuat, iar negociatorii americani au fost făcuţi să pară ridicoli. Apoi a adăugat: „Un singur lucru va funcţiona!”, scrie CNN.

„Preşedinţi şi administraţiile lor au purtat discuţii cu Coreea de Nord, timp de 25 de ani, acorduri au fost realizate şi sume uriaşe de bani plătite, dar nu a fost de ajuns, înţelegerile au fost încălcate înainte ca cerneala să se usuce pe hârtie, făcând negociatorii americani să pară ridicoli” , a scris Donald Trump.

„Îmi pare rău, dar un singu lucru va funcţiona!”, a continuat el.

Întrebat mai târziu de reporteri despre acest tweet criptic, Trump a spus: „Vă veţi da seama curând”.

Casa Albă a anunţat, luni, că nu ia în calcul discuţii cu regimul din Coreea de Nord în privinţa chestiunii nucleare, singurele comunicaţii cu Phenianul fiind despre eliberarea unor cetăţeni americani, relatează site-ul agenţiei Yonhap.

„Am fost foarte clari că acum nu este momentul pentru discuţii. Singurele conversaţii care au avut loc sau care ar putea să aibă loc sunt pentru a aduce înapoi americanii care au fost reţinuţi acolo. Dincolo de acest lucru, la ora actuală nu vor mai exista discuţii cu Coreea de Nord”, a spus Sarah Sanders, purtător de cuvânt al Casei Albe.

Sâmbăta trecută, secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, a declarat că Statele Unite au comunicat direct cu Coreea de Nord cu privire la programele sale nucleare şi de rachete balistice, însă Phenianul nu a manifestat niciun interes pentru dialog. Ziua următoare, preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a precizat, prin intermediul contului de Twitter, că Rex Tillerson îşi pierde timpul încercând să negocieze cu „micul om rachetă” privind denuclearizarea Peninsulei Coreene.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.