SUA, acuzate că mimează lupta contra ISIS

Rusia a acuzat marţi Statele Unite că „mimează” lupta împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic şi că îşi reduce în mod deliberat atacurile aeriene în Irak pentru a le permite militanţilor să pătrundă în Siria şi să încetinească avansarea armatei siriene susţinute de către ruşi, relatează Tass.

„Fluxul continuu de terorişti din Irak declanşează întrebări serioase cu privire la obiectivele operaţiunilor împotriva teroriştilor efectuate în regiune de către aeronavele americane şi aşa-numita coaliţie internaţională. În septembrie, când a început operaţiunea desfăşurată de trupele siriene sprijinite de forţele aerospaţiale ruse pentru recucerirea provinciei Deir Ez-Zor, coaliţia internaţională condusă de SUA a redus substanţial intensitatea atacurilor împotriva Stat Islamic în Irak, la câteva pe zi, efectuând de aproape cinci ori mai puţine atacuri decât în Siria”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, potrivit Mediafax.

Rusia a transmis că mercenari străini din Irak folosesc vehicule blindate şi încărcate cu arme pentru a reaproviziona zilnic militanţii Stat Islamic din oraşul sirian Mayadin.

„Destul de ciudat, această scădere a intensităţii atacurilor americane din Irak a coincis cu redistribuirea unor importante forţe teroriste din zonele de frontieră irakiene către Deir Ez-Zor, iar aceştia încearcă acum să obţină un punct de sprijin pe malul estic al Eufratului. Coaliţia condusă de SUA mimează lupta împotriva Stat Islamic, mai presus de toate în Irak, vede toate aceste lucruri, dar continuă să pretindă că luptă în mod activ cu Stat Islamic în Siria, dintr-un anumit motiv. Acţiunile Pentagonului şi ale coaliţiei cer o explicaţie. Este schimbarea aceasta din dorinţa de a complica operaţiunea armatei siriene, susţinută de forţele aeriene ruse, să ia înapoi teritoriul sirian la est de Eufrat?”, a mai spus Konaşenkov.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.