Numele noilor miniștri din Guvernul Tudose
Paul Stănescu este propunerea PSD pentru funcţia de vicepremier şi pentru Ministerul Dezvoltării, în locul demisionarei Sevil Shhaideh, potrivit România TV. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat înaintea CEx al PSD că noile propuneri de miniştri vor fi transmise luni preşedintelui Klaus Iohannis.
Paul Stănescu, senatorul PSD şi lider al organizaţiei PSD Olt, a fost propus de PSD să preia portofoliul de la Ministerul Dezvoltării Regionale. Odată cu preluarea portofoliului de la Dezvoltare Regională, Paul Stănescu va deveni şi vicepremier în Guvernul Tudose.
Paul Stănescu are 60 de ani şi este de profesie agronom. Din decembrie 2016 ocupa funcţia de chestor în Senat, iar după numirea lui la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale, în locul lui va fi numit Adrian Ţuţuianu.
Felix Stroe, preşedintele PSD Constanţa, este propunerea Partidului Social Democrat pentru preluarea portofoliului de la Transporturi. El îl va înlocui pe Răzvan Cuc, care şi-a anunţat demisia din fucţia de ministru al Transporturilor în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de joi seară.
În vârstă de 62 de ani, Felix Stroe a preluat şefia PSD Constanţa în iunie 2015, iar din 2003 este directorul RAJA Constanţa, cel mai mare operator regional de ape menajere.
Marius Nica, apropiat al ministru demisionar Rovana Plumb, ar urma să fie noul ministru al Fondurilor Europene, el acceptând această propunere în şedinţa Consiliului Executiv al PSD.
Marius Nica s-a născut în 27 noiembrie 1980 în localitatea braşoveană Sânpetru.
El a absolvit Academia de Informaţii, a lucrat în MApN şi a fost consilier al europarlamentarului Rovana Plumb, pe care a urmat-o, în calitate de secretar general, la Ministerul Mediului şi la Ministerul Muncii. El a fost şi preşedinte al CA al Loteriei.