Avertisment al Ambasadei SUA la București

Nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege, iar imunitatea parlamentară nu trebuie folosită pentru a apăra pe cineva de răspundere, a precizat Ambasada SUA la București, într-un răspuns pentru Agerpres.

„Ambasada nu comentează cazuri individuale. Cu toate acestea, noi credem că nimeni nu ar trebui să fie mai presus de lege și nu trebuie să se facă abuz de imunitatea parlamentară pentru a apăra pe cineva de răspundere”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice americane.

Camera Deputaților a respins marți solicitarea DNA privind efectuarea urmăririi penale a deputatului social-democrat Rovana Plumb, fost ministru al Mediului. Au fost înregistrate 99 de voturi „pentru” și 184 de voturi „împotrivă”, un vot fiind anulat. Votul a fost secret cu bile.

Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Rovana Plumb, fost ministru al Mediului și Schimbărilor Climatice la data faptei, în legătură cu săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul care o vizează și pe Sevil Shhaideh, referitor la trecerea unei părți  din Insula Belina și Brațul Pavel în administrarea Consiliului Județean Teleorman.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.