Donald Tusk avertizează în privința Brexitului

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat marţi că unitatea trebuie să fie factorul-cheie în rândul statelor membre UE pe durata negocierilor pentru Brexit, indiferent care va fi deznodământul, potrivit unui comunicat al instituţiei europene.

Donald Tusk a susţinut un discurs în Parlamentul European în care a prezentat concluziile summitului Consiliului European (19-20 octombrie) şi agenda liderilor UE.

„După cum ştiţi, sunt obsedat de unitate încă din primele zile de lucru la Bruxelles. De aceea am respins ideea ieşirii Greciei din zona euro în 2015. De aceea am dorit o poziţie comună a UE în legătură cu Rusia pe durata conflictului din Ucraina. Timp de mai multe luni, am lucrat la un acord cu 27 de state membre pentru a-i da argumente premierului Cameron (n.a. – David Cameron, fost premier britanic) să rămână în UE, chiar dacă asta a însemnat că fiecare dintre cele 27 de state a trebuit să facă sacrificii. Din păcate asta nu a fost suficient pentru britanici. După Brexit, am lucrat să creez unitate între cele 27 în negocierile cu Marea Britanie. Am arătat, de asemenea, în cadrul ultimului Consiliu European că nimeni nu poate diviza cele 27 de state în aceste negocieri”, a spus Tusk.

Preşedintele Consiliului European a făcut un apel la statele membre să reziste în faţa celui mai greu test: obţinerea unui acord de Brexit.

„Am reuşit să construim şi să menţinem unitatea în rândul celor 27 de state. Dar în faţa noastră se află cel mai greu test de stres. Dacă îl picăm, negocierile se vor sfârşi cu înfrângerea noastră. Trebuie să ne păstrăm unitatea indiferent de direcţia discuţiilor. UE va putea să gestioneze orice scenariu atât timp cât nu suntem divizaţi. De fapt, depinde de Londra cum se va termina: cu un acord bun, fără un acord sau fără Brexit. Dar în fiecare dintre aceste scenarii vom putea să protejăm interesul nostru comun doar dacă suntem împreună”, a mai spus Tusk.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.