Xi Jinping, un nou mandat la conducerea Chinei

Partidul Comunist Chinez a confirmat miercuri al doilea mandat de cinci ani pentru președintele Xi Jinping și a prezentat noua componență a Comitetului Permanent al Biroului Politic, la finalul celui de-al 19-lea Congres, desfășurat la Beijing, relatează DPA.

Din noul Comitet Permanent, puternicul cerc interior al conducerii chineze, fac parte Xi Jinping, prim-ministrul Li Keqiang și noii membri Li Zhanshu, Wang Yang, Wang Huning, Zhao Leji și Han Zheng.

Ei au fost prezenți în fața jurnaliștilor în Marea Sală a Poporului de la Beijing, în timp ce președintele Xi și-a enunțat obiectivele de dezvoltare a Chinei ca o ‘societate moderat de prosperă’ la orizontul lui 2021 și ca putere globală până la mijlocul secolului al XXI-lea, informează Agerpres.

Dintre noii membri, Zhao Leji, care a condus anterior departamentul de cadre al partidului, a fost numit și în fruntea comisiei anticorupție, după cum a relatat agenția Xinhua. Zhao îl înlocuiește în această funcție pe un vechi aliat al lui Xi, Wang Qishan, care s-a retras după ce a împlinit vârsta neoficială de pensionare, 68 de ani.

Zhao, în vârstă de 60 de ani, este și cel mai tânăr dintre membrii Comitetului, în condițiile în care președintele Xi nu a promovat pe nimeni născut în anii 1960, alimentând astfel speculațiile că nu este pregătit să desemneze un succesor.

Cele două instanțe superioare ale Partidului Comunist Chinez — Biroul Politic, cu 25 de membri, și Comitetul Permanent — au fost alese în prima sesiune plenară a Comitetului Central, un grup de 204 membri desemnat marți, la capătul unei săptămâni de congres.

Marți, Partidul Comunist a înscris marți gândirea politică a președintelui Xi Jinping în constituția sa, plasându-l pe acesta pe același nivel cu fondatorul Chinei moderne, Mao Zedong, și cimentându-i astfel puterea asupra partidului înaintea alegerii noilor structuri de conducere.

Delegații la congres au aprobat în unanimitate amendamentul care include ‘Gândirea lui Xi Jinping despre socialismul cu caracteristici chineze pentru o nouă eră’ drept unul dintre principiile sale conducătoare.

Decizia va însemna că orice contestare a lui Xi va fi considerată o amenințare la adresa conducerii țării de către Partidul Comunist.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.