Parlamentul catalan declară independența față de Spania
Parlamentul Cataloniei a votat şi aprobat proiectul de rezoluţie privind independenţa. Aceasta este prima etapă dintr-o procedură de secesiuni unilaterale.
Parlamentul Cataloniei a votat şi aprobat proiectul de rezoluţie privind independenţa, aceasta fiind prima etapă dintr-o prcedură mai lungă pentru secesiunea unilaterală.
Parlamentul de la Barcelona a aprobat cu 70 de voturi pentru, 10 împotrivă şi două abţineri rezoluţia care prevede iniţierea procedurilor de proclamare a independenţei Cataloniei faţă de Spania şi crearea unei republici independente.
Locuitorii Cataloniei s-au pronunţat pe 1 octombrie în favoarea independenţei regiunii faţă de Spania, într-un referendum considerat neconstituţional de Guvernul Spaniei şi Uniunea Europeană. Ulterior, premierul Cataloniei, Carles Puigdemont, a proclamat independenţa regiunii, dar a suspendat decizia, pentru iniţierea dialogului cui Madridul, potrivit rt.com.
Mai mulţi membri ai Parlamentului catalan au înaintat, vineri, o moţiune pentru proclamarea independenţei către conducerea forului legislativ regional, în contextul în care Senatul spaniol urmează să aprobe suspendarea autonomiei regiunii.
Parlamentarii din Partidul Socialist, cei din Partidul Poporului (PP) şi Ciudadanos au părăsit Parlamentul în semn de protest faţă de rezultatul votului.
Comisia Europeană a refuzat să facă vreun comentariu după vot, informează Reuters.