Maria Grapini, despre „preocupările actuale ale PE privind profesiile liberale”
Joi, la București, s-a desfășurat Conferinţa “Ziua Profesiilor Liberale din România“, ediția cu numărul 10 a unui eveniment de tradiție pentru profesiile liberale din România. Conferința, la care au participat preşedintele Uniunii Profesiilor Liberale din România, ministrul Justiției, reprezentanți ai Parlamentului și ai organizațiilor de profil, s-a desfășurat pe două paneluri, orientate pe problemele specifice ale breslei, sub titulatura „Profesiile liberale-oportunități și riscuri“.
Europarlamentarul PPU-sl, Maria Grapini, invitat al acestui important eveniment, a avut o intervenție – pertinentă și argumentată, din care nu au lipsit soluțiile aferente- pe tema „Preocupările actuale ale Parlamentului European privind profesiile liberale”. Concret, umanista Maria Grapini a adus informații utile din PE, din postura de membru al Comisiei (IMCO) pentru Piață Internă și Protecția Consumatorului.
În stilul ferm care a consacrat-o, Maria Grapini a avertizat, încă o dată, în privința modului în care oficialii români fug, în unele cazuri, de responsabilitate, și continuă “să arate cu degetul” spre Comisia Europeană, iar în acest context asociațiilor profesionale trebuie să ofere explicații clare membrilor săi care trebuie să știe ce ține și ce nu de competența guvernelor naționale.
Europarlamentarul PPU-sl a prezentat, succint, problemele și soluțiile identificate în cadrul grupului de lucru creat în comisia IMCO ( piață internă, industrie, antreprenoriat și protecția consumatorilor). Astfel, Grapini a vorbit, printre altele, despre educație și formare antreprenorială, despre accesul la piețe și nu în ultimul rând despre necesitatea unor norme mai clare și mai simple privind profesiile liberale.
“De nenumărate ori la interpelările mele către comisarii europeni răspunsul primit este același și anume că la nivel național birocrația este excesivă față de reglementarea europeană. Și nu vorbim aici doar de problema accesării fondurilor europene”, a precizat Grapini, care a militat pentru participarea și reprezentarea asociațiilor profesionale în asociațiile de profil europene.
„Profesiile liberale sunt reglementate în directiva privind calificările profesionale din 2013, directiva 2005, care a fost modificată exact cu scopul de a moderniza legislația Uniunii Europene în privința profesiilor reglementate. Această directivă se aplică tuturor membrilor profesiilor liberale care doresc să exercite o profesie reglementată într-un stat membru altul decât în cel în care și-au obținut calificarea profesională”, a adus clarificările necesare europarlamentarul PPU-sl.
Maria Grapini a vorbit și despre un alt subiect intens dezbătut în PE și anume necesitatea unui card electronic european pentru servicii, card care ar ajuta foarte mult România.
“Un alt instrument cheie este directiva privind serviciile, care s-a dezbătut recent, și dvs., ca profesii liberale, sunteți incluși în cadrul acesteia. Au fost modificări la această Directivă. Orice amendament depus trebuie, însă, să vină de la o sursă directă și anume de la cei cei care lucrează în acel domeniu. Acest pachet pentru servicii- care cuprinde propuneri legislative privind o evaluare a reglementărilor naționale referitoare la serviciile profesionale din punctul de vedere al proporționalității- se află încă în dezbatere. Miza este cu atât mai mare cu cât 50 de milioane de cetățeni, reprezentând 22% din forța de muncă a Europei exercită profesii la care accesul este condiționat de obținerea unei calificări specifice sau pentru care utilizarea unui anumit titlu este protejată”, a mai spus Grapini.
Europarlamentarul a atins, în încheiere, și un alt punct sensibil și anume faptul că România preia doar 12% din recomandările UE care au un impact asupra mediului de afaceri și asupra României, ceea ce ce reprezintă o greșeală foarte mare.