Statul Islamic revendică atentatul de la New York

Statul Islamic a revendicat joi atentatul de marți de la New York, fără a prezenta dovezi în sprijinul revendicării, informează Reuters.

Publicația online a jihadiștilor, săptămânalul Al-Naba, afirmă că atacatorul care a intrat cu o camionetă în mulțimea din metropola americană, omorând opt oameni și rănind 11, este „unul din soldații califatului”.

Poliția newyorkeză a stabilit deja că autorul atacului este Sayfullo Saipov, un uzbec de 29 de ani, care se pare că ar fi urmat cu strictețe instrucțiunile publicate de Statul Islamic pe conturile sale de socializare destinate abonaților, unde sunt indicați pașii în comiterea unui astfel de atentat terorist.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.