CSM București s-a calificat în grupele Ligii

CSM București a învins categoric formația daneză NFH-Nykobing Falster Handboldklub, cu scorul de 39-26 (18-12), sâmbătă, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal feminin, disputat în Sala Dinamo din Capitală.

CSM Bucureşti și-a luat revanșa după eșecul din Danemarca, 22-25, asigurându-și, totodată, calificarea în grupele principale.

Pentru campioana României au marcat Cristina Neagu 7 goluri, Iulia Curea 7, Nathalie Hagman 6, Isabelle Gullden 5, Amanda Kurtovic 3, Line Jorgensen 3, Oana Manea 3, Marit Frafjord 3, Bianca Bazaliu 1, Aneta Udriștioiu 1.

Golurile echipei oaspete au fost înscrise de Johanna Westberg 8, Emelie Westberg 4, Anna Lagerquist 3, Laerke Nolsoe Pedersen 3, Sarah Iversen 2, Ayaka Ikehara 2, Angelica Wallen 2, Kristina Kristiansen 1, Tiril Merg 1.

Meciul a fost arbitrat de franțuzoaicele Charlotte Bonaventura și Julie Bonaventura, iar delegat EHF a fost norvegianul Bjorn Hogsnes.

În celălalt meci al grupei, RK Krim Mercator Ljubljana (Slovenia) a dispus de Vistal Gdynia (Polonia) cu 29-22.

CSMB ocupă primul loc, cu 6 puncte, urmată de Krim, 6 puncte, NFH-Nykobing, 4 puncte, Vistal, 0 puncte.

”Tigroaicele” vor juca următorul meci pe 11 noiembrie, la Ljubljana, cu Krim.

Clasament:

1.CSM Bucuresti F4301125:926
2.Ljubljana F4301103:976
3.NFH Nyk F4202104:1094
4.Vistal Gdynia F400485:1190
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.