Gigel Coman: ”Sunt la prima tinerețe!”
La 39 de ani, Gigel Coman evoluează în liga secundă la Metaloglobus și se gândește la promovare, nu la retragere.
Dacă Francesco Totti a putut să joace la Roma, în Serie A, până la 41 de ani, de ce n-ar face-o și un român în Liga 1?
Gigel Coman, fostul mijlocaș al celor de la FC Național, Timișoara sau FCSB, are 39 de ani, evoluează în liga a doua, la Metaloglobus și are gânduri mari. Nu vrea meci de retragere și își face planuri să mai joace cu granzii campionatului măcar un sezon.
”Sunt la prima tinerețe, nu mai am aceeași dorință ca atunci când eram puștan, dar încerc să nu se vadă atât de mult” – Gigel Coman, mijlocaș Metaloglobus.
Coman cochetează și cu antrenoratul și face echipă cu Bogdan Argeș Vintilă, pe care-l ajută cu experiența acumulată în peste 30 de ani de fotbal.
” Este mai greu pe bancă, în teren transmiți mai ușor indicațiile, te percep jucătorii altfel, pe bancă e distanța mai mare, sunt și spectatorii…Oricum, în caz de promovare, jucătorul Gigel Coman va încasa prima de obiectiv. Deocamdată, însă, încercăm să ne menținem în liga a doua, apoi la anul atacăm promovarea. Noi ne gândim la fiecare meci, ne dorim să avem cât mai multe puncte” – Gigel Coman, mijlocaș Metaloglobus.
Coman are la Metaloglobus coechipieri care nici nu erau născuți când el ajungea în finala Cupei României și termina campionatul pe locul doi cu FC Național. Tocmai de aceea, având atâția tineri în lot, echipa a șchiopătat în prima parte a sezonului.
”Stăm de vorbă cu jucătorii zi de zi, suntem la liga a doua, este alt nivel, trebuie să-i ținem în priză. Anul trecut am jucat 25 de meciuri tur-retur în liga a treia, acum avem 38 de etape. Este un sezon mult mai intens decât precedentul” – Gigel Coman, mijlocaș Metaloglobus.
Golgheterul echipei vrea să se răzbune pe FCSB
Nu doar Gigel Coman și-a stabilit strategia pentru Liga 1. Și jucătorii lui visează cu ochii deschiși la momentul la care se vor duela cu granzii fotbalului românesc. Unul dintre ei, Valentin Ghenovici, golgheterul de 24 de ani de la Metaloglobus, fotbalist cedat de FCSB.
”Mi-aș dori să joc împotriva celor de la FCSB. Aș vrea să-i bat, sunt stelist de mic, dar asta nu ale legătură. Într-un meci direct cu ei vreau să mă duelez cu Ovidiu Popescu sau Pintilii. Nu sunt eu cu driblingul, dar aș putea face diferența cu un șut sau cu o pasă de gol” – Valentin Ghenovici, mijlocaș Metaloglobus.