Festivalul KINOdiseea, la debut

Filmul „Heartstrings” / „Inima în Braille”, în regia lui Michel Boujenah, unul dintre cele mai premiate lungmetraje ale anului la festivalurile dedicate publicului tânăr, a deschis joi, la Cinema Muzeul Țăranului, cea de-a 9-a ediție a KINOdiseea.

„Este un festival pentru publicul tânăr care a adunat cele mai bune filme ale momentului. Cele mai multe pelicule care vor putea fi văzute în festival sunt în premieră națională, sunt filme care au avut premiera mondială la festivalurile internaționale de la Cannes, Berlin, Toronto, Zlin. Este o ocazie pentru a experimenta diferite situații. Publicul va avea ocazia să vadă filme la care râzi, dar și pelicule la care plângi. Sunt foarte multe filme educative pentru copii”, a declarat Daniel Mitulescu, directorul și fondatorul Festivalului KINOdiseea, informează Agerpres.

Filme din cadrul celei de-a noua ediții a festivalului vor fi proiectate la Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Eforie, CinemaPRO, în cortul KINOdiseea de la Piața Universității, în Sala Multimedia a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, până pe 15 noiembrie.

„Urmează șapte zile de festival încărcate de magie, de poveste, de povești, de curiozitate, cu numeroase descoperiri și emoții. KINOdiseea este singurul eveniment unde tinerii pot păși în culisele cinematografiei, unde pot urmări cele mai bune filme premiate la mari festivaluri din lume, unde pot vedea cum trăiesc alți copii și tineri din toată lumea și pot empatiza cu eroii de pe marile ecrane”, a spus actorul Lari Giorgescu, gazda evenimentului de deschidere a festivalului.

Organizatorii evenimentului au programat două competiții internaționale de lungmetraje pentru copii între 3 și 14 ani și pentru tineri de peste 15 ani.

KINOdiseea Junior aduce pe marile ecrane 11 filme dedicate copiilor între 3 și 14 ani, părinților și profesorilor, în timp ce în selecția oficială a competiției KINOdiseea Youth sunt incluse șase titluri pentru tinerii de peste 15 ani, care vor fi proiectate la Cinema Eforie între 10 și 12 noiembrie. Festivalul include și cinci competiții de scurtmetraje, pentru diferite grupe de vârstă, care vor putea fi urmărite pe 11 și 12 noiembrie la Muzeul „Grigore Antipa”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.