Cutremur devastator la granița dintre Iran și Irak
Un cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs la graniţa dintre Iran şi Irak, bilanţul aratând că cel puţin 207 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alţi peste 1.650 de oameni au fost răniţi. Echipele de salvare caută zeci de oameni sub dărâmături, potrivit Reuters, preluată de News.ro.
Bilaţul a fost revizuit în creştere, iar numărul anunţat al morţilor este de 207. De asemenea, sunt peste 1.700 de răniţi.
ŞTIREA INIŢIALĂ. În urma cutremurului, în Iran şi-au pierdut viaţa 164 de persoane, a anunţat Behnam Saeedi, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Naţionale de Management al Dezastrelor din această ţară.
Oficialii se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească în Iran, când echipele de salvare vor ajunge la toţi cei prinşi sub dărâmături.
Seismul a fost resimţit în mai multe zone din Iran, dar provincia cea mai afectată este Kermanshah, care a anunţat trei zile de doliu.
Peste 97 de victime au fost în oraşul Sarpol-e Zahab din Kermanshah, la aproximativ 15 kilometri de graniţa cu Irakul. Spitalul principal al oraşului a fost grav avariat şi se luptă să trateze sute de persoane rănite, a anunţat televiziunea de stat.
Oficialii au mai anunţat că cel puţin patru oameni au murit în Irak, iar alte peste 50 de persoane au fost rănite.
Cutremurul, cu magnitudinea 7,3, a avut epicentrul la 32 de kilometri de oraşul irakian Halabja, la o adâncime de 33.9 kilometri. Seismul a produs panică pe străzile capitalei irakiene Bagdad, oamenii ieşind pe străzi. La moscheile din Bagdad şi din alte localităţi irakiene s-au spus rugăciuni la difuzoare.
Cutremurul a fost resimţit şi în Turcia.