Cinci judecători din CSM vor să demisioneze!

Judecătoarea Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat miercuri că cinci judecători din CSM ar vrea să demisioneze. Oprina este unul dintre magistraţii care au votat pentru proiectul lui Tudorel Toader, ulterior pentru iniţiativa legislativă asumată de PSD şi ALDE,  de modifiare a legilor Justiţiei. 

Declaraţiile Evelinei Oprina au vizează în special votul din CSM privind proiectul de modificare al legilor Justiţiei. „E mult prea mult să spun că am devenit o ţintă vie, am simţit o presiune din partea unor colegi,comportamente intimidante de natură  de a-mi crea o anumită stare de inadecvare în cadrul consiliului. În cursul zilei de ieri, CSM a emis un comunicat prin care a decis să facă informări cu privire la ce a apărut în spaţiul public. Acest comunicat vine şi susţine ce eu am afirmat, faptul că în preziua zilei de plen, 28 septembrie, când trebuia să ne pronunţăm pe proiectul lui Tudorel Toader, munca noastră a constat în propuneri şi opinii. Nu s-a dezbătut posibilitatea acordării unui aviz negativ. Asta mi-a conturat credinţa că votul urma să fie favorabil cu opinii, cu o singură excepţie, separării carierelor. Se face referire la minuta comisiei, care consemnează că comisia a analizat propuneri şi opinii sunt în anexa minutei. (…) Am avut o discuţie cu colegii noştri că fiecare a votat potrivit conştiinţei”, a mai spus judecătoarea.

Evelina Oprina a dat detalii şi despre modificările legislatve privind legile Justiţiei. „Principiul separarii carierelor e un principiu dorit de mulţi ani, de asemenea în 2016 judecătorii au semnat un memorandum prin care semnalau această separare. În schimb, când Toader a trimis proiectele de legi către consiliu, într-o formă rudimentară a fost adoptat şi acest principiu. Promovarea la ICCJ, în prezent, se derulează în fata plenului CSM. Am asistat la o astfel de procedură, nu mai vreau să asist”, a mai declarat membrul CSM.

Magistratul a descris cum vede ea activitatea din CSM. „Există anumite metode pe care vă las să le calificaţi, anumite manevre, tehnici de impunere a superiorităţii în rândul membrilor, limbaj agresiv, ironii care se doresc inteligente, lipsă de toleranţă, am asistat la astfel de scene. Sunt colegii noştri din Consiliu. Totul ca să creeze o stare de inadecvare. Unii rezistă mai mult sau nu. Alţii cedează”, a mai spus judecătoarea Evelina Oprina.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.