Vosganian critică titlul moțiunii de cenzură

Sintagma care apare în titlul moțiunii de cenzură depusă de Opoziție descalifică acest demers, a declarat, sâmbătă, deputatul Varujan Vosganian, lider al ALDE Iași.

„Sintagma aceasta găsită în titlul moțiunii de cenzură descalifică moțiunea de cenzură. Este cel mai serios argument pentru care moțiunea de cenzură trebuie respinsă, ca să fie clar un avertisment pentru cei care doresc să reînvie agresiuni, sintagme și viziunile cele mai amare, cele mai rușinoase ale secolului XX pentru a arăta în secolul XXI că nu am învățat nimic din experiențele trecutului. Nu mai vorbim de text, care este inconsistent cu totul. Este o moțiune de cenzură cu un deznodământ anunțat. Ea va fi respinsă în Parlament”, a susținut Vosganian, în cadrul unei conferințe de presă, informează Agerpres.

Liderul filialei ieșene a ALDE a criticat textul moțiunii de cenzură depuse de Opoziție, despre care a spus că nu a găsit calea cea mai potrivită de a se exprima.

„Titlul mi se pare ridicol și nu doar ridicol. Vine dintr-o recuzită nazistă. Eu am rugat de mai multe ori pe colegii noștri din Parlament să nu evoce prin sintagmele folosite experiențele cele mai triste ale secolului XX. Trebuie să vă reamintesc faptul că această sintagmă asociere între ciumă și categorii sociale a fost creată pentru a netezi calea legilor rasiale de la Nurenberg, atunci când minoritatea evreiască a fost asemuită cu niște animale care produc ciumă și după aceea a fost categorisită drept ciumă. A fost o rușine a secolului XX”, a afirmat Vosganian.

PNL și USR au depus vineri, la Parlament, moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.