Liberalii sesizează Comisia de la Veneția
Biroul Permanent Național al PNL, reunit vineri, la Oradea, a aprobat sesizarea Comisiei de la Veneția de către grupurile parlamentare ale partidului privitor la modificările legilor justiției, a anunțat, la finalul ședinței, președintele formațiunii politice, Ludovic Orban.
„S-a aprobat astăzi decizia de sesizare a Comisiei de la Veneția, ca urmare a refuzului majorității în Birourile permanente reunite de accepta sesizarea Comisiei de la Veneția din partea Parlamentului, așa cum a sugerat Comisia Europeană în raportul MCV. Noi am luat decizia să trimitem o sesizare către Comisia de la Veneția din partea grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal, să cerem eventual o misiune, în cazul în care în ședința plenară din 8-9 decembrie nu se poate lua în dezbatere, să trimită, așa cum a fost odată, o misiune din partea Comisiei de la Veneția privitoare la modificările legilor justiției”, a declarat pentru presă liderul liberal.
Acesta a adăugat că tot în cadrul BPN s-a decis atacarea la Curtea Constituțională, luni, a hotărârii Parlamentului prin care s-a constituit Comisia specială pentru Coduri și pentru legile justiției.
Ambele decizii aprobate vineri fuseseră anunțate de Ludovic Orban încă de miercuri, atunci când Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au respins cererea PNL privind solicitarea avizului Comisiei de la Veneția pe modificările legilor justiției.
Președintele PNL a adăugat, la finalul întâlnirii de vineri, că la propunerea primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan, va fi înaintată Congresului Național al Ligii Aleșilor Locali ai PNL — care se va desfășura sâmbătă la Cluj — o propunere de schimbare a legislației referitoare la impozitul pe venit, astfel încât întregul impozit pe venit să devină sursă de venit la bugetele locale, pentru a compensa pierderile suferite de administrațiile locale prin modificarea Codului fiscal.
De asemenea, liberalii au hotărât să participe la protestele anunțate pentru duminică împotriva modificării legilor justiției și a modificărilor aduse Codului fiscal. „Vom îndemna toți membrii, simpatizanții Partidului Național Liberal să participe la protestele de duminică, în toată țara. Lupta continuă!”, a subliniat Orban.