Iranul avertizează Europa

Șeful adjunct al Gărzilor Revoluționare iraniene a avertizat Europa că dacă amenință Teheranul, Gărzile vor mări raza de acțiune a rachetelor la peste 2.000 de kilometri, a informat sâmbătă agenția de presă Fars, citată duminică de Reuters.

Franța a cerut un dialog „fără compromisuri” cu Iranul despre programul său de rachete balistice și o eventuală negociere în legătură cu problema separată a acordului nuclear al Teheranului din 2015 cu puterile mondiale.
Iranul a declarat în repetate rânduri că programul său de rachete este defensiv și nu negociabil.
„Dacă am menținut raza (de acțiune a) rachetelor noastre la 2.000 km, nu este din cauza lipsei de tehnologie… Noi urmăm o doctrină strategică”, a declarat generalul de brigadă Hossein Salami, potrivit Fars.
„Până acum nu am simțit Europa ca o amenințare, așa că n-am mărit raza rachetelor noastre. Dar dacă Europa dorește să se transforme într-o amenințare, vom mări raza rachetelor noastre”, a adăugat el.
Statele Unite au acuzat Iranul în această lună că au livrat rebelilor houthi din Yemen o rachetă ce a fost trasă în Arabia Saudită în iulie și au cerut Națiunilor Unite să facă Teheranul responsabil pentru încălcarea a două rezoluții ale Consiliului de Securitate al ONU.
Iranul a negat furnizarea către houthi de rachete și arme.
Luna trecută, șeful Gărzilor Revoluționare ale Iranului, general-maior Mohammad Ali Jafari, a declarat că raza de acțiune de 2.000 de kilometri a rachetelor iraniene ar putea viza „majoritatea intereselor și forțelor americane” în regiune și Iranul nu are nevoie să o extindă.
Potrivit lui Jafari, raza de acțiune a rachetelor balistice se bazează pe limitele stabilite de liderul suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei, care este șeful forțelor armate.
Iranul are unul dintre cele mai mari programe de rachete din Orientul Mijlociu și unele dintre rachetele sale ghidate de precizie pot lovi Israelul.
Statele Unite afirmă că programul de rachete al Iranului este o încălcare a legislației internaționale deoarece rachetele ar putea transporta focoase nucleare în viitor.
Iranul neagă că încearcă să obțină arme nucleare și afirmă că programul său nuclear este destinat exclusiv uzului civil.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.