Ponta, un nou atac dur la Dragnea
Victor Ponta a declarat la un post de televiziune că mesajul Departamentului de Stat al SUA îi era adresat lui Liviu Dragnea, iar acesta ori nu l-a înţeles, ori nu a vrut să îl accepte.
„Am citit un mesaj public care, în mod sigur a fost dat şi în privat, iar domnul Dragnea, ori nu l-a înţeles, ori nu a vrut să îl accepte. A considerat în mod greşit, pe un stil balcanic, că le dăm niște bani mulţi, după care ăştia or să tacă din gură. A fost un mesaj public pentru Liviu Dragnea. Mesajul SUA nu cerea un răspuns, era un mesaj pentru Dragnea. A fost o greşeală să vorbeşti în numele Parlamentului. Genul asta de răţoială am văzut-o la lideri latino – americani sau asiatici care se întorc, au în faţă o mie de suporteri, după care sună la ambasadă şi spun că au glumit.
Mesajul Departamentului de Stat a picat prost. E prima dată când PSD se comportă ca FDSN în 1990 după mineriade, când nu mai vrea să se vadă nimeni cu el. Pentru membrii PSD e o chestiune, nu e ceva de fericire. Problema e: PSD e extrem de loial liderului până când liderul, la un moment dat, pierde”, a declarat Victor Ponta la un post de televiziune.
„Tocmai ne făcusem nişte aliaţi în ultimii ani…cred că e ridicol să te răţoieşti la americani după ce nu ştii cum să ajungi acolo să faci o poză. Dragnea e cel care in ianuarie a dat bani să îşi facă poze cu Trump la restaurant. De când esti aşa luptător anti-american? Aşa ceva nu se face. Te laudă trei apaludaci, după care, un an, doi, nu înţelegi ce se întâmplă. Dragnea poate merge mâine la Washington să se vadă cu cineva? Că ştiu că nu are viză. Cum sună asta? Ştiu acest lucru. Cum poţi fi şeful unui partid la guvernare în Europa şi să nu ai viză?”, a mai spus Ponta.