Cristian Preda, criticat dur

Solicitarea făcută de europarlamentarul Cristian Preda, în Parlamentul European, pentru suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European, reprezintă un „act iresponsabil și o dovadă de ură împotriva propriei țări”, consideră europarlamentarii social-democrați români.

În opinia europarlamentarilor PSD, niciun politician nu are voie să afecteze interesul național din „considerente politice meschine”.

„Pentru că nu Cristian Preda, ci românii sunt cei care plătesc nota de plată pentru astfel de minciuni repetate și dezinformări. Cristian Preda, și alții ca el, trebuie să înțeleagă că a proceda de o asemenea manieră, angrenând interesele României și poporului român într-un război politic este descalificant. Românii nu l-au trimis pe Cristian Preda în Parlamentul European pentru a face astfel de gesturi, care în esență sunt acte de trădare a încrederii primite din partea oamenilor”, susțin social-democrații într-un comunicat remis presei.

Potrivit liderului delegației social-democrate la Parlamentul European, Viorica Dăncilă, Cristian Preda este român și ar trebui să reprezinte interesele României.

„Din păcate, iresponsabilitatea domnului Cristian Preda a atins o limită extremă. Domnul Preda face parte din acel grup restrâns de politicieni români care și-au dedicat cariera denigrării propriei țări în plan extern. Deși este român și în forul european ar trebui să reprezinte interesele României, alege să se comporte ca un inamic al propriei țări și al poporului român, fiindcă suspendarea dreptului de vot înseamnă efectiv pedepsirea unui stat și consecințe în viața tuturor cetățenilor”, a spus Viorica Dăncilă, citată în comunicat.

Europarlamentarul Cristian Preda a cerut în cursul acestei săptămâni suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul European.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.