Accident feroviar în Vaslui. Trei răniți!
Trei persoane au fost rănite grav, vineri, într-un accident care s-a produs la trecerea peste linia de cale ferată din localitatea Roşieşti, judeţul Vaslui.
„La trecerea pe calea ferată din Roşieşti, trenul 1863, care circulă pe ruta Galaţi-Iaşi, a surprins şi accidentat un autoturism in care se aflau trei persoane. Cele trei persoane au fost grav rănite, dar trăiesc. A fost apelat serviciul 112 pentru intervenţia echipajelor medicale şi a descarcerării”, a declarat, pentru Agerpres, directorul Regionalei CFR Iaşi, Constantin Axinia.