Cutremur cumplit în Indonezia

Cel puţin două persoane au murit şi şapte au fost rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,5, care a avut loc noaptea trecută, în Indonezia.

Potrivit US Geological Survey, cutremurul a avut loc la o adâncime de 91 de kilometri, la mai puţin de un kilometru de Cipatujag, oraş de pe insula Java.

Imediat după seism a fost emisă o alertă de tsunami, care ulterior a fost anulată.

The Jakarta Post notează că zeci de clădiri au fost avariate şi că cel puţin zece oraşe au fost afectate de cutremur.

Persoanele decedate sunt Dede Lutfi, în vârstă de 62 de ani, care locuia în Ciamis, şi Aminah, 80 de ani, din Pekalongan. Cei doi au murit după ce pe ei s-au prăbuşit pereţii caselor.

Cutremurul s-a simţit pe toată insula Java şi a fost urmat de mai multe replici.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.