Remaniere masivă a guvernului de la Chișinău
Şapte dintre cei 13 membri ai guvernului de la Chişinău vor fi înlocuiţi, conform unei decizii adoptate de Biroul Politic al Partidului Democrat (PDM), în consens cu alianţa aflată la guvernare în Republica Moldova, a anunţat marţi liderul PDM, Vlad Plahotniuc, informează Radio Chişinău.
Printre înlocuitori figurează doi foşti premieri ai Republicii Moldova, dar şi un fost preşedinte al Curţii Constituţionale de la Chişinău.
Fostul premier şi ex-ministru al afacerilor externe şi integrării europene, Iurie Leancă, va fi învestit în funcţia de vicepremier responsabil pentru integrarea europeană.
Un alt fost prim-ministru, Chiril Gaburici, urmează să preia portofoliul la Ministerul Economiei, iar fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase, va relua funcţia de ministru al justiţiei, pe care a mai deţinut-o până în 2011.
Mandatul de ministru al afacerilor externe şi integrării europene îi va reveni ambasadorului Republicii Moldova la Geneva, Tudor Ulianovschi, fost viceministru în acelaşi minister.
Şi vicepremierul pentru reintegrare, George Bălan, va fi înlocuit, fotoliul său urmând să fie ocupat de Cristina Lesnic, o angajată a Ministerului Afacerilor Interne.
Svetlana Cebotari, director al Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, a fost propusă pentru funcţia de ministru al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale. Funcţia de ministru al agriculturii şi dezvoltării regionale va fi preluată de rectorul Universităţii Agrare din Chişinău, Liviu Volconovici.