Dezvăluiri şocante la adresa medicului Lucan
Procurorii îl acuză pe medicul Mihai Lucan că ar fi încercat să distrugă dovezi, dar şi să influenţeze martorii. Medicul ar fi încercat să transfere 600.000 de dolari în conturile unor apropiați.
Procurorii DIICOT îl acuză pe medicul Mihai Lucan de delapidarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, cu un prejudiciu de peste un milion de euro. Averea lui este însă mult mai mare, doar în conturile familiei fiind peste un milion şi jumătate de euro. Conform procurorilor DIICOT, pe tot parcursul anchetei, medicul Mihai Lucan a încercat să distrugă dovezi, să influenţeze martori şi chiar a transferat 600.0000 de dolari în contul unui apropiat, potrivit stiripesurse.ro. Toate aceste fapte i-au făcut pe procurori să ceară magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti să îl aresteze pe medic pentru 30 de zile. Judecătorul a decis însă altceva.
„Pacienţii sunt foarte indignaţi de măsura controlului judiciar. Sunt foarte mulţi bolnavi care au pus deja mărturie. Sentimentul lor este că nu se face dreptat.”, spune Emanuel Ungureanu, deputat şi fost angajat al Institutului, conform sursei citate. Sub control judicar au fost plasaţi şi Ciprian Lucan, fiul doctorului, fostul manager al institutului Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu şi fostul director economic – Sanda Baciu. Cu toţii sunt cercetaţi pentru delapidarea Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, care a rămas cu datorii de peste 400.000 de euro.
„Casa de Asigurări are un contract de prestări servicii cu Institutul, în funcţie de ce faci, atâţia bani primeşti. Operaţiile se făceau doar la clinica privată, aici se desfăşurau doar îngrijiri pre şi postoperatorii.”, spune Silviu Moga, director Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj.
Acum medicul Mihai Lucan trebuie să facă dovada provenienţei fiecărui bănuţ în parte. Mai ales că averea sa este impresionantă. În ultima declaraţie de avere familia Lucan avea banii împărţiţi în 17 conturi: aproape 800.000 de euro, peste 2 milioane de lei şi 350.000 de dolari. În plus, cei doi soţi mai deţin în Cluj două case, două terenuri, două apartamente la Bucureşti, dar şi tablouri şi bijuterii în valoare totală de 35.000 de euro. La toate acestea se mai adăugă afacerea pe care o are, respectiv clinica privată, despre care anchetatorii spun că a dezvoltat-o cu resursele institutului. Clinica pe care o deţine Lucan a fost ridicată pe un teren concesionat de Primăria Cluj-Napoca în 2004. Pentru acest teren Mihai Lucan va plăti în total 70.000 de euro şi îl va putea folosi atâta timp cât construcţia există, potrivit unui act adițional la contractul de asociere. Asta în condiţiile în care o asemenea parcelă din apropierea centrului Clujului ajunge să coste chiar şi un million de euro. Anual spitalul privat îi aducea chirurgului Mihai Lucan peste 1 milion de lei, potrivit ultimei declaraţii de avere.