Medicul Lucan, declarații șocante!
Medicul Mihai Lucan s-a prezentat, vineri dimineaţă, la Secţia 17 Poliţie în cadrul măsurii controlului judiciar dispuse de instanţă, acesta declarând, la ieşire, că România este o ţară căreia nu îi plac miturile, referindu-se la persoana sa.
Solicitat să comenteze faptul că persoana sa era un mit până la acest moment, fiind o somitate în domeniul urologiei, medicul a precizat că „e o ţară căreia nu îi plac miturile” şi că „adevărul e al fiecăruia”.
El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, pe motiv că nu are voie să vorbească.
Mihai Lucan a fost reţinut săptămâna trecută, judecătorii de la Tribunalul Bucureşti hotărând să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota, transmite Mediafax.
Surse judiciare au declarat că în seara în care medicul Mihai Lucan a fost reţinut, a fost găsit asupra lui un jurnal care conţinea date despre persoane din sistemul judiciar. Din cercetări ar fi reieşit că doctorul i-ar fi cerut avocatei sale să facă un cerc protector în jurul lui. Joi seara, după ce procurorii au emis ordonanţa de reţinere pe numele medicului Mihai Lucan, au efectuat percheziţia corporală, asupra doctorului fiind găsit un jurnal şi suma de 5.000 euro, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.