Tot mai mulți medici de familie au contract cu CNAS
Peste 88 la sută dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi a fost începută procedura de semnare a contractelor cu durată determinată, spun reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Purtătorul de cuvânt al CNAS, Augustus Costache, a declarat, vineri, pentru News.ro, că 88,4 % dintre medicii de familie au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate până joi, când s-a încheiat acest proces.
El a precizat că de vineri a început semnarea contractelor cu durată determinată între medicii de familie şi casele de asiguări de sănătate.
Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au susţinut că decizia CNAS de a nu mai continua semnarea actelor adiţionale arată o iresponsabilitate uriaşă faţă de starea sănătate a populaţiei şi o neîndeplinire a obligaţiilor legale.
„În condiţiile în care casele judeţene de asigurări de sănătate nu au notificat furnizorii de servicii medicale privind intenţia de a nu mai prelungi perioada de semnare a actelor adiţionale de prelungire pentru trimestrul I al anului 2018 a contractelor încheiate de furnizorii de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate, considerăm că se încalcă grav legea şi arată dispreţ faţă de aproximativ 4,5 milioane de români care au rămas fără medici de familie prin decizia iresponsabilă a CNAS! Acest fapt este cu atât mai grav cu cât această populaţie se regăseşte în anumite judeţe în care oferta de alţi furnizori de servicii medicale în asistenţa medicală primară este foarte redusă! Constatăm, de asemenea, că această măsură este propusă doar pentru segmentul de asistenţă medicală primară care a avut responsabilitatea socială să atragă atenţia asupra abuzurilor realizate de CNAS şi să protesteze public. În spiritul transparenţei, solicităm organelor în drept să evalueze care este gradul de semnare a actelor adiţionale în acest moment cu celelalte segmente de asistenţă medicală deoarece atragem atenţia public că procentul de neîndeplinire a procedurilor de semnare a actelor adiţionale este cu mult mai mic decât la furnizorii de servicii de medicină de familie! Acest fapt a fost valabil şi în asistenţa medicală primară în anii anteriori, când semnarea actelor adiţionale se putea efectua tardiv, fără a atrage constatarea încheierii contractelor!”, arată cele două organizaţii ale medicilor de familie.
Reprezentanţii medicilor de familie mai spun că CNAS încalcă drepturile pacienţilor de a apela la serviciile medicale ale medicului pe care şi l-au ales „ignorând cu bună ştiinţă faptul că relaţia medic-pacient are un caracter care depăşeşte cadrul administrativ coercitiv pe care CNAS înţelege să îl aplice” şi cer demisia ministrului Sănătăţii, a preşedinteluei CNAS şi ai directorilor juridici ai MS şi CNAS.
De asemenea, ei i-au transmis preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă în care-i cer sprijinul.