Liderii locali PSD, despre ruptura Dragnea-Tudose
Mai mulţi lideri locali ai PSD au recunoscut existenţa unei rupturi în partid, spunând că Liviu Dragnea şi Mihai Tudose trebuie să aibă o abordare constructivă. Liderii ALDE, în schimb,consideră că tensiunile din PSD se pot rezolva doar la un congres şi ”nu se pot băga între Trabant şi Mercedes”.
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat, joi, pentru Mediafax, că lucrurile ”au evoluat firesc” între Liviu Dragnea şi Mihai Tudose, adăugând că actualul lider al PSD va fi istorie, iar premierul îşi va putea forma guvernul după cum consideră el.
”Lucrurile au evoluat firesc, aici se ajungea oricum, nu era altă variantă. Când încerci să te comporţi ca un dictator şi să îi dai pe toţi de o parte, să le închizi gura, să omori orice idee de dezbatere internă în partid, când iei singur deciziile, când îţi urmăreşti agenda personală şi sacrifici întregul partid, când ai înţelegeri ascunse cu procurori şi îţi dai colegii de partid pe mâna DNA, atunci nu poate fi decât acesta sfârşitul. Eu cred că a venit la momentul oportun şi, într-o lună-două, Liviu Dragnea va fi istorie în PSD. Vom avea şansa să schimbăm în Guvern ce-i de schimbat, să se modifice structura Guvernului, iar Mihai Tudose să-şi facă echipa lui să conducă. Altfel, nu va avea nicio şansă să aibă o guvernare eficientă”, a declarat eurodeputatul.
Ivan a adăugat că, până la un viitor congres, conducerea PSD ar trebui împărţită între mai mulţi lideri.
”În partid, sunt foarte multe discuţii care se deschid şi pe care le vom avea, în perioada următoare. O conducere colectivă ar trebuie să fie interimară, doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp, până la congres. Sper ca lucrurile să se tranşeze la Iaşi, pe 29 ianuarie. Nu ştiu ce va fi, dar sper”, a spus Cătălin Ivan.
Despre ministrul de Interne, europarlamentarul a spus: ”Carmen Dan n-avea ce să caute acolo, nu o recomanda nimic, nici pregătirea profesională, nici experienţa. A fost pusă doar pentru că Liviu Dragnea avea nevoie de un om loial şi prin care el, personal, să controleze Ministerul de Interne. Este o obsesie mai veche a lui Liviu Dragnea şi pentru că nu putea să fie el acolo – era o funcţie prea mică pentru el – a pus-o pe Carmen Dan, care habar nu are despre ce e vorba. În nicio variantă, oricum aţi analiza, n-avea ce să caute acolo”, transmite Mediafax.
Liderul PSD Vaslui
Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, consideră că dacă nici preşedintele partidului, Liviu Dragnea, şi nici premierul Mihai Tudose nu vor avea o abordare constructivă, probabil se va ajunge din nou la demiterea premierului, iar aplicarea programului de guvernare va avea de suferit.
Dumitru Buzatu a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că speră ca lumea să se reaşeze la discuţii, să încerce să guverneze în mod efectiv şi să se renunţe la conflictele care apar cu o anumită frecvenţă.
”În momentul de faţă a apărut o ruptură, pe care, în loc să o acopere, cei care sunt implicaţi încearcă să o facă mai mare. Considerentele pragmatice ale guvernării sper să predomine, iar lumea să se reaşeze la discuţii, să încerce să guverneze în mod efectiv, să renunţe la conflictele care apar cu o anumită frecvenţă. Dacă nici preşedintele Liviu Dragnea nici premierul Mihai Tudose nu vor aborda în mod constructiv acceastă chestiune, probabil se va ajunge din nou la demiterea primului-ministru, iar efectele le vom vedea. Aplicarea programului de guvernare va avea de suferit pentru că se va consuma o perioadă de timp în care am putea face altceva. Sper ca lucrurile să aibă un sfârşit fericit, deşi nimic nu mă îndreptăţeşte la asemenea speranţe”, a spus Buzatu.
Potrivit acestuia, ministrul de Interne Carmen Dan riscă să cadă victima înfruntării de forţe dintre Liviu Dragnea şi Mihai Tudose.
”Am avut altă impresie la numirea actualului Guvern, am crezut că vor avea disponibilitate maximă pentru discuţii şi pentru aplanarea conflictelor, dar văd că lucrurile nu stau aşa. Eu cred că toate lucrurile se pot rezolva prin discuţii, mai ales că motivul aparent al disputei, restructurarea guvernamentală, nu este o chestiune respinsă ab initio, cred că trebuie discutată şi cu alţi factori de decizie şi cu partenerii din ALDE”, a mai spus liderul PSD Vaslui.
Liderul PSD Prahova, Bogdan Toader
Întrebat cum comentează conflictul dintre Liviu Dragnea şi Mihai Tudose, liderul PSD Prahova, Bogdan Toader, a declarat, pentru MEDIAFAX, că “sunt probleme de comunicare în interiorul partidului”.
“Noi, liderii organizaţiilor, am avut o discuţie la CEX, am stabilit atunci că e mai bine ca toată lumea să se ocupe de guvernare. Vom analiza, în cadrul CEX de la Iaşi, toate problemele şi dacă se impune o restructurare a Guvernului. Va fi o discuţie amplă, vom trage şi concluziile. Nu putem să ne antepronunţăm. Sunt probleme de comunicare în interiorul partidului, sunt probleme interne care trebuie discutate“, a declarat Toader.
De asemenea, şeful social democraţilor prahoveni a spus, în privinţa ministrului Carmen Dan sau a unei posibile remanieri a Guvernului, că este “prea devreme să vorbim de soluţii radicale”.
”Este prea devreme să vorbim de soluţii radicale. La Iaşi vom analiza toate problemele, şi din partea Guvernului şi din partea partidului. Va fi luat şi analizat fiecare minister în parte, fiecare ministru. Totul se va analiza”, a mai spus liderul PSD Prahova.
Liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu
La rândul său, liderul PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, a declarat că face o proprie analiză şi că, deocamdată, nu vrea să comenteze nimic despre scandalul izbucnit în interiorul partidului.
Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, a declarat, joi, că speră ca relaţia dintre premierul Mihai Tudose şi Liviu Dragnea să fie una “corectă”.
“Sper să fie o relaţie corectă, bazată pe principiile care ne leagă în acest partid, adică de prietenie şi de solidaritate. Cred că suntem suficient de maturi astfel încât să nu mai ajungem în situaţia în care am fost în cazul lui Sorin Grindeanu, mai ales că avem o majoritate parlamentară şi mai avem foarte multe lucruri de făcut”, a afirmat Dorel Căprar, pentru Mediafax.
De asemenea, liderul PSD Arad a precizat că speră să nu-şi dea demisia Carmen Dan, pentru că a avut o activitate bună la Ministerul de Interne.
Liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu
La rândul său, liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, a declarat că nu există un scandal Dragnea-Tudose, fiind de părere că ambii sunt ”colegi buni de partid şi vor acţiona ca atare”.
”Suntem cu toţii colegi de partid. Nu există un scandal. Atât domnul Dragnea, cât şi domnul Tudose sunt colegi buni de partid şi vor acţiona ca atare”, a spus Ioan Dîrzu.
Întrebat dacă, în opinia sa, este posibilă repetarea ”scenariului Grindeanu”, Ioan Dîrzu a spus că la discuţiile din Comitetul Executiv nu s-a mers ”pe variante de genul acesta”.
”Singura discuţie a fost cu privire la înlocuirea ministrului demisionar Doina Pană. Eu cred în unitatea partidului, iar deciziile vor fi luate în forul statutar. Nu cred în disensiuni, iar toate deciziile politice vor fi luate în structura de conducere a partidului”, a afirmat Dîrzu.
Liderul PSD Brăila, Ion Rotaru
Preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ”întotdeauna într-un partid vor fi păreri pro şi contra”.
”Acum este o situaţie deosebită provocată de acel poliţist, premierul Tudose trebuie să ia măsurile care se impun, este treaba premierului. Orice conflict în cadrul unui partid poate să genereze o nelinişte printre membrii, printre simpatizanţi, dar nu cred că vom avea imaginea afectată. Nu se poate vorbi despre sacrificarea doamnei Dan, este alegerea ei dacă îşi dă demisia. Iar varianta unui scenariu de tip Grindeanu o exclud, nu cred că se mai poate întâmpla aşa ceva”, a spus Ion Rotaru.
Preşedinte ALDE Galaţi, Cristian Dima
Preşedintele ALDE Galaţi, Cristian Dima, a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu cunoaşte motivele pentru care s-a ajuns în situaţia existentă la PSD.
”Între Trabant şi Mercedes nu este bine să te bagi, nu ştii ce se întâmplă. Nu ştiu de ce s-a ajuns la această situaţie, dar nu cred că vom avea un nou caz Grindeanu. Nu bag mâna în foc, fiecare are propria abordare, direcţia o stabileşte fiecare în parte. Iar dacă disputele politice vor afecta alianţa şi guvernarea, nici nu vreau să mă gândesc, mă doare capul doar când mă gândesc la varianta unui noi caz Grindeanu”, a spus Cristian Dima.
Preşedinte ALDE Olt, deputatul Mihai Niţă
Preşedintele ALDE Olt, deputatul Mihai Niţă, a declarat, pentru MEDIAFAX, că tensiunile apărute în PSD, între preşedintele partidului şi premier, ar putea fi rezolvate doar în cadrul unui congres, adăugând că populaţia resimte haosul de la nivelul coaliţiei.
În opinia liderului ALDE Olt, membrii coaliţiei nu sunt mulţumiţi de scandalul existent între preşedintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose, arătând cu degetul către colegii din coaliţie ca fiind ”autorii acestui scandal”. Niţă consideră că este nevoie de un congres în care social-democraţii să-şi rezolve problemele.
”Problema este destul de dificilă, dar cred că niciunui politician care face parte din coaliţia PSD-ALDE nu-i convine această situaţie. Tot ceea ce se creează este în defavoarea coaliţiei şi, în primul rând, a Partidului Social – Democrat, pentru că aici sunt autorii acestui scandal. Dacă în următoarele şapte-opt zile nu există o înţelegere şi nu se reglează toţi pe aceeaşi lungime de undă, cred că este foarte bine să se organizeze un congres al partidului. Altfel, lucrurile nu se pun la punct”, a declarat Mihai Niţă.
Deputatul a adăugat că nu este exclus ca în urma congresului să fie schimbată conducerea PSD. Mihai Niţă şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că la nivelul populaţiei este transmis un mesaj de haos la nivelul conducerii ţării. ”Atunci, în urma congresului, cine se alătură la noua echipă, bine, cine nu se alătură, iarăşi bine. Să treacă la treabă pentru că ţara trebuie condusă. Coaliţia s-a angajat că va conduce această ţară din punct de vedere economic, dar ceea ce se întâmplă transmite la populaţie că există un haos la nivel de ţară”, a conchis parlamentarul oltean.
Lider ALDE Alba, Ioan Lazăr
Liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, a declarat, joi, că PSD ar trebui să-şi rezolve problemele interne.
”Atunci când în ALDE au fost discuţii între ALDE şi Daniel Constantin, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a ieşit public şi a spus că ar fi timpul ca ALDE să-şi rezolve problemele interne. Eu cred la fel. PSD ar trebui să-şi rezolve problemele interne”, a spus Ioan Lazăr.
Întrebat dacă este posibil să se repete ”scenariul Grindeanu”, Ioan Lazăr a răspuns: ”Eu mă gândesc că ALDE nu va avea iniţiativa depunerii unei moţiuni de cenzură”.
Lider ALDE Suceava, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu
Liderul organizaţiei judeţene ALDE Suceava, deputatul Ştefan Alexandru Băişanu a declarat că nu îl interesează tensiunile dintre Liviu Dragnea şi premierul Tudose şi nici ceea ce se întâmplă la nivelul Guvernului între ministrul Carmen Dan şi premier.
“Nu mă interesează chestiunea aceasta” a spus preşedintele ALDE Suceava.