Phenianul pregătește un nou test nuclear

În Coreea de Nord se fac pregătiri pentru un nou test nuclear, arată informaţii obţinute din imaginile prin satelit, potrivit site-ului de internet 38 North, citat de Yonhap.

Imagini recente din satelit arată că la poligonul nuclear nord-coreene Punngye-ri s-au efectuat pe tot parcursul lui decembrie 2017 excavaţii la tuneluri la portalul de vest. Portalul de nord, utilizat pentru precedentele cinci teste nucleare ale Coreei de Nord, este în continuare inactiv, susţine site-ul specializat în monitorizarea regimului de la Phenian. În locul respectiv se observă permanent personal şi cărucioare pentru mină, iar volumul de pământ excavat creşte continuu. Pe 28 decembrie, 120 de persoane au fost observate în şapte formaţii în zona sudică de asistenţă.

„Aceste activităţi subliniază eforturile continue ale Coreei de Nord de a menţine potenţialul sitului Punggye-ri pentru teste nucleare viitoare”, conchide 38 North.

Cel mai recent test nuclear nord-coreean a avut loc în septembrie. Phenianul susţine că a fost vorba de detonarea unei bombe cu hidrogen.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.